Emailul de mai jos, din 24 aprilie 2011, surprinde atît experienţa mea personală cu grupul lui Joldiş, cît şi experienţa mea personală cu Nelu Demeter.

___________

 

2011/4/24 Silvian Guranda <silvianguranda@gmail.com>

 

Vă retrimit emailul mai jos întrucât celuilalt îi lipsea un pasaj (v. cel despre proorocia de la grupul lui Joldiş). Scuzele de rigoare.

 

Dragă soră Daniela-Otniela

scriu în roz, ca să nu mai fiu perceput drept Tomiţă-Necredinciosul. De fapt, de azi într-o săptămână este Duminica Lui ("a Tomii"), aşa că mai am timp - dacă e musai - să mă lămuresc şi să scap de necredinţa asta.

Am fost la curent cu desfăşurarea evenimentelor Iosif Ţon & Străjerii vs. Paul Negruţ & U.B.R.

Nu mi-a făcut plăcere subiectul şi nu o să-l deschid tocmai acum. Pot scrie însă, pe scurt, câteva gânduri.

Au fost - ca să mă exprim elegant - "vicii de procedură" de ambele părţi.

Încrâncenarea protagoniştilor nu a lămurit pe nimeni. Din zavistie au ieşit întăriţi susţinătorii fiecărei tabere. Nu ştiu în ce. În convingeri? Nu numai. Mai ales în aversiune. Ţoniştii s-au convins de tirania şi ne-mila celorlalţi, iar Negruţienii s-au convins de excesele teologice ale adversarilor.

Eu unul m-am convins că o trezire spirituală are mici şanse să pornească printr-o propagandă masivă pe internet, şi nici nu poate înflori prin postări de o parte şi de alta şi prin răspunsuri date din turnurile de fildeş ale taberelor adverse.

Se cerea mai mult înţelepciune.

Va fi fost de un real câştig dacă măcar unul dintre duşmani şi-ar fi luat inima în dinţi şi şi-ar fi vizitat detractorii. Chiar dacă Policarp din Smirna nu a reuşit să-l convingă pe Episcopul Anicet al Romei că data pascală este 14 Nisan şi că tradiţiile apostolice (îi fusese ucenic direct Apostolului Ioan) merită luate în seamă, totuşi s-au despărţit în bună pace.

Eu asta mi-aş fi dorit.

Şi o astfel de blândeţe mi-ar fi reconfirmat că Ap. Paulus nu a greşit când a dat sfatul acela din 2Ti.2:25, precum nici Petros în prima lui epistolă, la cap. 3, v.15-16.

Dar, revenind la sugestia Dvs., am citit de-a fir a păr mărturia Doroteei Ţon, la vremea cuvenită şi m-am bucurat de izbăvirea ei.

Nici nu se pune în discuţie că nu aş crede-o. (Cum de altfel vă cred şi pe Dvs. că aţi fost vindecată de două ori de diverse tumori. Halleluiah, slavă Domnului!)

Nu am absolut nimic de comentat. Faptul este fapt şi ne bucurăm de Cel care l-a produs. Este o dovadă a marii Sale îndurări, a caracterului Său de Binefăcător şi a atot-puterniciei Lui.

Slăvit să-i fie Numele!

Acum, am rugămintea să vă înarmaţi cu mare răbdare şi să citiţi mărturia mea, de mai jos. E un extras dintr-o scrisoarea a mea către un amic pro.demeterian căruia am îndrăznit - în toiul recentei confruntări Ţon vs Negruţ - să îi povestesc păţania mea:

Eram foarte rău bolnav, cu nişte dureri incredibile, insuportabile. O tortură de un rafinament bestial. Eram epuizat fizic şi nervos... nu mă odihnisem ca lumea de luni de zile... nu mai puteam...

Mă urmarea gândul că, probabil, m-au ajuns din urmă păcatele tinereţilor...

Încercasem tot... inclusiv o mărturisire amănunţită a întregii mele vieţi în faţa prezbiterilor Irisului şi ungere cu untdelemn. Nicio ameliorare. Dimpotrivă, boala îşi vedea de ale ei.

Repet: eram la capătul puterilor, tocmai revenisem din spital după un tratament antibiotic care îmi sporise durerile dincolo de maximum... (reacţii Herxheimer exacerbate)

(Era vara lui 2006.)

Şi cineva mi-l recomandă pe Nelu Demeter. Adică l-a sunat şi i-a spus de mine.

Nimic de zis, omul, săritor, vine de la Oradea sa mă „rezolve”.

Îmi spune povestea lui, cum „l-a înviat” DOMNUL din morţi, şi cum apoi a intrat în lucrarea de vindecare...

Îmi povesteşte tot soiul de „cazuri rezolvate”.

Mi-a promis ca „nu pleacă de la mine până ce nu mă rezolva”: „azi, când voi pleca de aici, vei fi vindecat, frate!” – şi mi-a garantat cu mulţimea de cazuri grave vindecate de el sau – mă rog – vindecate de Domnul prin el (oricum, practic nu are nicio importanţă, nu-i aşa?!).

Ce era sa fac?

I-am mai povestit şi lui viaţa mea, cu bune şi rele... şi am asteptat minunea.

Bun. A trecut la partea practică, la exorcisme. Era cu nevasta. Ea „îl sustinea” în lucrare. Lucrarea cu duhurile.

M-a dezbrăcat la chiloţi, ca să mă poată unge peste tot pe unde aveam dureri (evident ca era ulei „sfinţit”, adică „original”, „de la Ierusalim”!) şi să „dea dracii afară”. Eram extenuat... Mi-a zis sa mă rog şi eu... că de fapt eu trebuie să mă rog cu gura mea... Oricum mă rugam cu disperarea pe care numai un bolnav de lyme o poate avea în suflet, în durerile acelea atroce.

El urla... – poruncea duhurilor. Eram disperat, nu mai puteam de durere – am urlat şi eu. Ca un animal înjunghiat care spera că cineva se va milostivi şi îl va izbăvi.

Nu a ieşit niciun „duh de borrelia”. Traseele nervoase demielinizate nu s-au refăcut. Durerile nu au contenit. Ba chiar aş spune că dimpotrivă. Nevasta-sa stătea cu spatele la mine şi „poruncea” şi ea. Mă simţeam, totuşi, destul de „invadat” în intimitatea mea, chiar dacă era cu spatele la mine – imaginează-ţi că eram, totuşi, în chiloti şi ca Nelu Demeter mă unsese peste tot-tot-tot. Aşa ca i-am spus, în halimaiul ăla sonor, că mă simt stânjenit de nevasta-sa (în ideea ca, poate, poate, o să îi spună să iasă din camera – la urma urmei, se putea ruga şi dincolo de uşă, nu? Că doar Dumnezeu o aude şi din camera cealaltă!). Iar el a spus că „da, pentru că ai încă un duh de curvie care nu a ieşit din tine!”. Am înghiţit măgăria... ce era sa fac? Martelat de dureri, de ani de zile, acum am mai primit şi una peste fleancă, de la omul lui Dumnezeu. „Ştia” el bine ce e în sufletul meu – dacă ar fi simţit numai un minut durerile mele, probabil că „revelaţia” i s-ar fi schimbat din temelii: un om în durerile acelea bestiale, şi de ar vedea-o pe Ileana Consânzeana în pielea goală, nu i-ar tresări nici măcar gândul, darămite trupul! În fine... fiecare cu deşteptăciunea lui.

La final a ţinut să îmi spună, aşa, din senin, că „si copiii tăi au un duh de masturbare; la vârsta asta nu se poate altfel, să ştii! Sa nu crezi că nu!”. Am înghiţit şi porcăria asta, eram prea bolnav, mă simţeam prea rău şi eram prea epuizat ca să îmi mai ardă să îl contrazic. Îmi devastase şi sufletul, de parcă nu-mi era de ajuns calvarul meu fizic.

În fine, măcar că s-a străduit din răsputeri, a plecat totuşi, după vreo şase ore de „lucrătură”, cu treaba NErezolvată, după cum bine îţi vei fi dat şi tu seama, întrucât cunoşti foarte bine traseul meu spre vindecare: abia după ce am urmat un program naturist îndelungat (începând cu ianuarie 2008), acompaniat de post repetat şi rugăciune etc. Domnul mi-a dat vindecarea (august 2009).

De fapt, acest domn consilier şi vindecător era „foarte priceput” să vadă „duhuri de curvie” (de parcă mi-ar fi putut arde mie de sex în durerile alea!) şi „de masturbare” (la copiii mei, care ştiam bine că sunt nişte puri!).

În schimb nu a văzut „duhul de meningiom” (tumora cerebrală) care urma să mă aducă pe masa de operaţie în luna mai a anului următor, 2007.

La plecare – văzând că nu a ieşit „duhul de borrelia” (mă întrebase cum se cheamă bacteria, apoi a urlat cât l-au ţinut bojocii şi a poruncit: „duh de borrelia îţi poruncesc să ieşi!”) – mi-a spus că se va ruga împreună cu biserica lui din Felix pentru mine, că au şi o soră proorociţă (tot baptistă şi ea) care „întotdeauna a primit mesaje precise de la Domnul” şi că „mă va suna peste doua (sau trei?) zile” să îmi spună „dacă a primit ceva de la Domnul”.

Au trecut greu zilele alea... Cu atât mai greu cu cât văzusem că „metoda Demeter” nu funcţionează, măcar că mi-a ţinut o teorie lungă că „degeaba alţii se roagă şi ung bolnavii... că nu funcţionează dacă nu au metoda cea buna” (adică a lui, vezi bine!).

În fine, după cele 2-3 zile, mă sună cu un glas de îngropăciune: „Frate... am o veste proastă. Să ştii că am spus de tine bisericii mele, ne-am rugat cu toţii... şi sora a avut două viziuni cu privire la tine, pe care trebuie sa ţi le spun.

Prima dată a spus că a văzut cum din gura ta a ieşit un balaur mare, care a aruncat vorbe de hulă care au ajuns până la tronul lui Dumnezeu şi l-au mâhnit.

Apoi a văzut cum la colţul casei mele era ceva negru, că o plasă. Apoi plasa aceea s-a aruncat peste casa mea [casa lui Demeter] şi mi-a prins toata casa.

Adică sora mi-a spus că plasa erai de fapt dumneata şi că vrei sa faci rău, cumva, familiei mele.

Frate, nu eşti sincer. Ai un duh de falsitate şi trebuie să te pocăieşti! O să continuăm să ne rugam pentru tine.”

Cum ţi-ai văzut tu ceafa, aşa l-am mai văzut şi eu pe acest (acum înţeleg!) vajnic “străjer”.

Probabil că între timp a adormit în post sau s-a preocupat de cazuri mai importante, cine ştie?! – cert e că am rămas cu promisiunea lui.

Îţi dai seama cum m-am simţit!...

La toată crucea pe care o duceam în spate, la tot calvarul meu, numai asemenea lovituri nu îmi mai lipseau!

M-am chinuit sufleteşte înfiorător... Vreo două săptămâni am fost în iad... (de parcă nu îmi ajungea iadul durerilor!). Treptat, cu rugăciune, cu răbdare, cu încurajare din partea Lidiei, am integrat cumva experienţa asta... atât cât să nu mă fac ţăndări de tot...

După vreo alte doua luni de spitalizare (tratamentul dr-lui Bozsik), i-am trimis un sms:

„Frate Nelu Demeter, cred că te-ai convins că nu am nicio intentie să fac rău casei dumitale. M-aş bucura să daţi un semn de viaţă. Silvian Guranda”.

Mai are rost să spun că nu a catadicsit să dea niciun semn? – măcar că promisese că va continua să se roage cu biserica pentru mine! I-a pasat de mine la fel de mult cât i-a pasat de cuvântul lui. Punct.

Ei, acum, prin tine, s-a împlinit viziunea sorei (nu i-am reţinut numele, parcă era totusi Ana sau Maria?): plasa, care zăcea la colţul casei lui încă din vara lui 2006, când a fost Demeter la mine iacă, s-a aruncat asupra familei lui, căreia acum „îi fac rău” – cum a prezis „sfânta străjeriţă”! - cum? Păi, „bârfindu-l” pe Nelu Demeter! (pardon, spunând adevărul!)

Halal!

Dacă nu ai avut experienţe străjereşti, iacă una cum nu ai mai întâlnit tu! – am dat pe faţă adevărul gol-goluţ. Fă ce vrei cu el, dar ai grijă să nu îl spui mai departe, că nu cumva să strici proorocia: plasa aceea aruncata peste casa lui Demeter, nu te includea şi pe tine!

Sâc!

Soră Daniela

vă las să trageţi singură concluziile.

Martor îmi este Dumnezeu că păţania mea este adevărată şi că nu am denaturat adevărul romanţând-o.

Cum v-am spus, înainte de povestea cu Ioan Demeter, îi chemasem şi pe prezbiterii din biserica mea, care de asemenea m-au uns cu untdelemn şi s-au rugat pentru mine. Fără niciun efect.

Apoi a mai fost un frate prooroc de la penti, care a venit şi m-a uns cu "ulei sfinţit de la Ierusalim" în spital, şi care mi-a zis să port la mine şerveţelul pe care îl stropise cu untdelemen, garantându-mi că "în 2-3 zile ai să vezi că se rezolvă". Nu a fost să fie după cuvântul lui.

Am fost şi la o întrunire a lui Joldiş de la Biserica Harul din Zalău, care s-a ţinut la Bis. Penti. Speranţa din Cluj (venea regulat la Cluj în perioada aceea). S-au rugat pentru mine şi o puştoaică proorociţă mi-a spus că a văzut că peste două luni voi fi vindecat. Cum tocmai eram gata să încep tratamentul de două luni al dr. Bozsik, am pornit cu curaj la drum, crezând că vestea bună a vindecării mele peste două luni se referă exact la acest tratament. Ei bine, nu a fost aşa.

Pe 14 octombrie 2006, după toate aceste experienţe nereuşite, am fost invitat la un grup de rugăciune (baptist) din Cluj şi proorocul, printre celelalte lucruru adresate celor de faţă, s-a oprit şi înaintea mea, mi-a pus mâna pe frunte (eram în genunchi) şi a strigat: "Aşa vorbeşte Domnul: 'Azi te vindec, ca să vezi că există Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ!'" (de parcă eu nu ştiam, şi de parcă nu Lui mă adresam cu lacrimi fierbinţi chiar în clipele acelea!). Nu s-a întâmplat nimic în ziua aceea de "azi". Dimpotrivă, în următarele zile durerile s-au agravat şi mai mult. Două săptămâni mai târziu mă contactează gazda în casă căruia se ţinuse întrunirea şi, când i-am spus că mă simt mai rău, s-a arătat jignit de-a dreptul! Apoi a încercat s-o dreagă ca la Ploieşti: "N-ai înţelesc tu bine. Nu a zis că te vindecă în ziua aceea, ci că în ziua aceea s-a luat decizia că vei fi vindecat." Sărmanul uitase că tocmai el înregistrase şedinţa şi că îmi dăduse fişierul cu înregistrarea. I l-am trimis înapoi ca să audă cu urechiuşele lui, încă o dată, "proorocia". Am avut grijă să îi reamintesc despre "proorocii mincinoşi, deghizaţi în blăni de oaie, pe care îi recunoşti după faptele lor şi care, pe vremea vechiului testament, ar fi sfârşit toţi sub o ploaie de pietre... cum e scris pe la Deuteronom 18:21-22".

Am mai primit şi tot soiul de "proorocii" delirante asupra cărora nu mai am răbdare să mă aplec acum. Oricum nu ar face decât să confirme că Satana este un mare maestru care ştie să se infiltreze în chiar Biserica lui Hristos şi să lucreze cu mare putere printre cei chemaţi la sfinţire, căutând pe care să înghită şi să amăgească chiar şi pe cei aleşi, după cum e scris.

Abia în urma acestor experienţe mi s-a lămurit pentru prima dată despre cine va fi vorbit Yeshua când a zis: "Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: 'Oare nu am proorocit şi nu am făcut minuni şi nu am scos noi draci în Numele Tău?' Atunci le voi spune curat: 'Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelegea.'"

Poate că acum veţi înţelege mai bine de ce v-am spus că "îi mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima că nu m-a vindecat atunci, la o pocnitură din degete", de acelea dăţi, spontan şi instantaneu.

Îi mulţumesc însă că m-a ridicat din groapă şi de pe masa de operaţie întreg, cu mintea şi trupul în bună stare (mai ales pentru mintea mea îi mulţumesc că mi-a lăsat-o întreagă! - aceasta e fost slava mea pe care El, DOMNUL, mi-a dat-o!) şi din iadul suferinţei lyme, învăţăndu-mă să ţin dietă, să fac mişcare, să postesc regulat şi să mă rog mai cu grijă, să mă dezleg de niscaiva legături genealogice nefaste etc.

Sunt de acord cu Dvs. că "nicio dietă nu te vindecă fără rugăciune şi credinţă". Exact acelaşi lucru îl mărturisesc şi eu, iar propria-mi experienţă stă mărturie pentru acest adevăr. Cunosc şi eu cazuri de oameni care s-au curăţat rapid (doar) ţinând dietă şi crezând că soluţia este în mânuţele lor, sărmanii, uitând de Creatorul care ar fi putut să fie şi Izbăvitorul lor.

Sunt de acord şi cu faptul că Dumnezeu, în suveranitatea Sa, poate vindeca fără nicio dietă şi fără ca omul să se apuce să respecte legile sănătăţii pe care El le-a aşezat în univers şi în corpul uman. (cazul Dvs., de pildă)

Deşi nu cred că voia Lui este să trăim nebâgând de seamă care sunt legile pe care El le-a aşezat tocmai ca să ţinem cont de ele, spre binele şi fericirea noastră.

Însă mai cred şi mărturisesc că uneori căile Domnului şi gândurile Lui se dovedesc a fi mai presus de căile şi gândurile noastre (Isa. 55:9), aşa cum o mărturiseşte şi bine-credinciosul Său, Viktor Frankl.

În rest, numai de bine. Omul e dator să încerce.

Căci "planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul" (Pro.16:1)

Mulţumesc pentru răbdare.

Să aveţi o zi frumoasă, alături de El!

Shalom, shalom!

Silvian